Pe Moria, acolo sus
Geneza 22

„Tata vorbea cu Dumnezeu”,
Zise Isaac în gândul său.
„Și eu L-am auzit prea bine
Când tatăl meu era cu mine.

Pe Moria, acolo sus,
Când împreună noi ne-am dus.
Aveam cuțit și foc și lemne,
Dar tata a uitat, pesemne,

Să ia și mielul de jertfit.”
Credeam eu și, nedumerit,
Am zis: „Lemnu-i la mine-n spate,
Dar jertfă fără miel se poate?”

Tata tăcu un scurt moment,
Apoi, privind spre cer atent,
Zise cu vocea tremurată:
„Domnul se va îngriji îndată

De mielul ce va fi jertfit.”
Apoi altarul l-a zidit,
Așeză lemnul fără grabă
Și-apoi, cu glas șoptit, mă-ntreabă:

„Fiule, știi că te iubesc
Mai mult ca viața ce-o trăiesc?”
„Da, știu, dar de ce mă întrebi, tată?”
Și-am înțeles atunci, deodată,

Că ceva rău se va-ntâmpla;
Altfel, de ce-ar privi așa,
Cu-atâta dragoste spre mine?
„Domnul se va-ngriji de tine,

Căci te iubește și mai mult
Ca oricine de pe pământ!
Iubirea Lui e minunată.
Nu se sfârșește niciodată!

Și dacă mori, te va urma!
Copile, nu te-nspăimânta!”
Și vocea i s-a frânt deodată.
Apoi, cu mâna tremurată,

M-a legat iute și m-a pus
Deasupra, peste lemne, sus.
Și-a-ntins mâna să ia cuțitul.
Atunci, eu mi-am simțit sfârșitul!

Dar chiar în clipa aceea,
Din cer un glas se auzea
Ca tunetul ploii de vară:
„Avrame! Avrame!” strigă iară.

„Nu te atinge de băiat,
Căci am văzut: nu l-ai cruțat!
L-ai fi dat jertfă pentru Mine.
Dar Eu îl iubesc mai mult ca tine!

Eu îl voi binecuvânta,
Voi înmulți sămânța ta
Și fi-vor binecuvântate
În el familiile toate!”

Așa a fost... M-a dezlegat
Și-atâta ne-am îmbrățișat!
Am plâns apoi de fericire,
Ne-am închinat cu mulțumire,

Iar Dumnezeu ne-a dăruit
Și-un miel pe care l-am jertfit.
De-atunci acel loc se numește:
„Locul unde Domnu-ngrijește”.

„Așa vorbea cu Dumnezeu
Avram, iubitul tată-al meu”,
Gândi Isaac cu voce tare.
Acum ieșise la plimbare

Pe câmp, să cugete din nou
La viață și la tatăl său,
Care-a trimis o slugă, iată,
Să-i caute-n Haran o fată.

Tot Dumnezeu i-o va găsi!
Avram a zis că așa va fi.
„Domnu-mi va da soție bună...
Și-apoi avea-vom împreună

Copii cuminți și credincioși...
Doamne, vor fi așa frumoși!
Dar ea, soția cea aleasă,
Cât va fi oare de frumoasă?

Ce înfățișare va avea?
Cum s-o numi soția mea?
Va fi oare-nțeleaptă, bună?
Trăi-vom bine împreună?

Cu siguranță așa va fi,
Căci Dumnezeu se va-ngriji!”
Așa gândea, privind în zare,
Isaac. Văzu în depărtare

Un punct ce parcă s-a mișcat.
Tânărul s-a înfiorat
Și-o rugăciune-a zis în grabă.
O, da, e-o caravană-ntreagă!

O fi oare Eliezer?
Deja se-ntoarce, așa cum sper?
Se văd cămilele-nșirate.
E el! Acum le văd pe toate!

Ba, mai zăresc vreo două-n plus!
Deci și mireasă mi-a adus!
Da... Ei sunt... Văd! Încălecată
Pe o cămilă e o fată!

Oh! Ce emoții m-au cuprins!
Aievea e sau e un vis?
O, nu-i vis, e realitate!
Căci iată, se opriră toate!

Iar fata iute a coborât
Și fața și-a acoperit.
Pare atât de delicată!
E... cum era mama odată,

Pe când eram eu copil mic...
Chiar seamănă cu ea un pic!
De-ar fi trăit acum și mama...
Ea repede și-ar fi dat seama

Dacă mireasa mi-e pe plac!
Dar eu acum ce să fac?
O, știu, îi voi ieși-nainte,
Rosti-voi câteva cuvinte

Plăcute, ca de bun-venit,
Cum și mama ar fi rostit.”

Așa-și primi Isaac mireasă.
O duse-apoi la el acasă.

Acolo s-au căsătorit,
Căci s-au plăcut și s-au iubit.
Ani mulți și fericiți trăiră
Și binecuvântări primiră.

Așa-i că povestirea-ți place?
Și tu îți dorești această pace
Și-această binecuvântare.
Dar câți de ea au parte oare?

Tu, când citești așa atent,
Zici poate: „Nu-i așa-n prezent!
Așa a fost, poate, odată!
Dar eu cum voi găsi o fată?

Nu stă de vorbă Dumnezeu
Astăzi și cu tăticul meu!”
Te-nșeli, copile, și-al tău tată
Stă-n rugăciune necurmată!

Și lui Stăpânul cel de sus
La fel îi poate da răspuns!
Dacă și tu, ca altădată
Isaac, ai viața cumpătată,

Dacă-L iubești pe Dumnezeu
Și rămâi în cuvântul Său,
Trăind și tu viață frumoasă,
Și ție-ți va găsi mireasă!

Soția bună-i dar ceresc
Și toți acei care-l primesc
Au fericirea cea mai mare:
Au har și binecuvântare!

Așa-ți doresc și eu să ai.
Căminul tău, un colț de rai,
Să fie. Binecuvântată
Să-ți fie căsnicia toată.

Iar când tătic vei deveni,
Cu Dumnezeu să poți vorbi
Și să lași și tu moștenire
Aceeași sfântă viețuire.